Ai fost sarea de pe rănile mele. Eu așteptam un premiu pentru tărie și rezistență la durere, iar tu.. tu nici
nu observasei.
Tu știai că doare atunci când pui sare pe rană, dar mi-ai pus mie. Și apoi ți-ai pus și ție. Mă imobilizai pe
un scaun. Mă forțai să te ascult cum te doare și-mi puneai mâna la gură când încercam să spun: “Și pe
mine!”
Te-am lasat să o faci de atâtea ori. Voiam să-ți demonstrez că sunt tare. Că eu merit. Că sunt puternică.
Să demonstrez că pot.. Că pot trece de testul tău. L-am trecut. Și am aflat că nu a fost nici un test. Am
aflat că fost doar un joc din care se hrănea mintea ta bolnavă. Era un joc sadic pentru tine. Pentru mine
a devenit astfel masochist. Mulțumesc că m-ai învățat să-mi placă durerea.
Am încercat sa-ți iau sarea din mâini și să-ți îngrijesc rănile. Să le bandajez și să le ajut să se vindece.
Uitând între timp de ale mele, încă deschise. Asteptam să te vindeci tu. Ca mai apoi să le pot vindeca și
pe ale mele. Nici măcar nu ți-am cerut ajutorul. Voiam doar să vezi. Voiam doar să fii fericit că uite, cuiva
îi pasă de tine! Că acel cineva eram eu! Dar n-ai văzut dincolo de durere. Și tot ce ai făcut a fost să-ți dai
bandajele alea nenorocite, jos, iar și iar. Ți le-am îngrijit de atâtea ori.. Iar tu le înlăturai tot de-atatea ori.
Astazi m-am oprit. Știu că te doare. Doar ca și ale mele au început să sângereze mai rău ca niciodată.